Earth Day sau Ziua Pamantului

Azi a fost Ziua Pamantului.
Si habar n-as fi avut (desi citisem undeva de ea), daca nu as fi intrat pe google sa vad "holiday logo"-ul.

Tocmai azi a plouat torential. Nu-mi facea fata dezaburirea si abia vedeam pe unde merg...
Oricum, nu aveam unde sa ma ratacesc, ca mai mult stateam decat mergeam.
Dar a sta in trafic e uneori interesant. Poti sa numeri masinile de un anumit fel. Si nu ma refer la masinile obisnuite. Ci la modelele de "fitze". Care deja devin obisnuite. E interesant cate Q7, X5, Cayenne, Touareg poti sa vezi intr-o zi obisnuita in centrul orasului.
E plin de ele, deja nu te mai impresioneaza.
Oricum, proprietarii lor mai mult ca sigur nu se gandesc la ce trebuie sa facem ca sa salvam planeta.

La cursul de spaniola, proful, un spaniol din Tara Bascilor, care a vizitat si a lucrat in toata lumea (printre multe alte orase: New York, Berlin, Hamburg, Londra) spune ca e in continuare uimit de ceea ce vede in Romania, mai precis in Bucuresti - masini de lux si de fite mai multe decat in restul oraselor pe care le-a vizitat si in care a locuit.
Pentru ca, spune el "eso no es Romania, eso es Bucarest". Un altfel de planeta.
Spune ca un spaniol care abia vine aici si vede pe strada un Hummer se gandeste "que imbecil compra un Hummer en Romania?" (unde motorina e mai scumpa decat benzina si si despre consumul acestei masini e si bancul cu "mai opreste dom'le motorul cat alimentezi ca vrem si noi sa alimentam azi")... Raspunsul ar fi "sunt multi imbecili care si-au cumparat".
La fel de inteligenti sunt si cei care se "strecoara" prin trafic cu tancuri de genul asta.
Dar poate nu-si platesc singuri combustibilul... Il trec pe cheltuielile firmei sau primesc sponsorizari. Oricum, nu cred ca ii deranjeaza prea tare problema emisiilor si a poluarii. Nu vad pe nici unul din ei trecand la o masina ecologica, bazata pe combustibil alternativ.

Imi aduc aminte de politica de masini a HR-ului de la fostul loc de munca. Unde masinile firmei se imparteau in "status car" si "tool car". Status car au smecherii care vor sa arate cat succes au ei in viata si tool car au cei care au nevoie de masina ca sa ajunga la serviciu, la cumparaturi, sa duca si sa aduca copilul de la gradinita, sa duca acte pentru firma la organele statului, etc. Cei pentru care masina e o necesitate la care poate ar renunta fericiti daca am avea un metrou cel putin pe jumatate la fel ca cel parizian.
Eu am masina pentru ca lucram la 8 km de casa si trebuia sa schimb cel putin 3 mijloace de transport (troleu, autobuz, tramvai) la fiecare 4 - 5 statii in conditiile unui timp de asteptare de 15-20 minute.

Oricum, revin la ideea ca a fost ziua planetei. Si cred ca merita sa incerc prin gesturi mici sa contribui cu ceva.

Dimineata devreme

Te... te iubesc dimineata devreme!

Atunci cand abia stiu cum ma cheama si ce se intampla cu viata mea....

Dimineata cand vorbesc prin somn, dau raspunsuri inteligente, par coerenta si de fapt nu mai tin minte nimic atunci cand ma trezesc cu adevarat.

Dimineata stau cu ochii inchisi pe marginea patului, in timp ce tu imi faci poze si ai chef de glume. Te intreb daca sa iti aduc acum pachetul din frigider sau cand iesi pe usa. Cand vreau eu. Ma duc acum pentru ca daca mai stau 20 de secunde cu ochii inchisi pe marginea patului o sa adorm si nu o sa mai stiu nimic.

Ok... am scapat de grija pachetului, ramane sa te conduc la usa. Ma mir ca reusesc sa o deschid... si sa o si inchid dupa ce iesi tu.

Reusesc sa iti spun tot ce vroiam sa iti spun: ca te iubesc, ca iti doresc o zi si o saptamana usoare si frumoase, ca o sa imi fie dor de tine.

Tu razi de mine si-mi spui ca la cat de incuiata e usa, nu mai poate veni Mos Craciun la mine. Eu prin somn iti raspund ca o sa intre pe horn ca in povesti. Razi de mine ca nu am horn, dar reusesc sa gasesc o explicatie logica "ba am, hornul de la hota". Ma rog, e mai mult un burlan, si nu vreau sa recunosc, dar ai dreptate... cam greu pentru bietul Mos sa intre prin hornul ala.... Se pare ca anul asta raman fara cadouri....

Mi-e somn... te sarut inainte sa pleci, reusesc sa inchid usa si sa ma strecor in pat. As vrea sa iti scriu un sms, dar cred ca nu pot sa rationez indeajuns incat sa concep un text satisfacator. Ma intind in pat si mai am 2 ore de somn pana ma voi trezi sa vin la serviciu....

Mi-e foarte somn si te foarte iubesc.

Oricum, dimineata nu sunt decat un bebe strumfy somnoros...

In mainile tale

Eu si tu... suntem doar noi... e seara...
Sunt in bratele tale, pulsez, suntem calzi si singurele cuvinte pe care pot sa le rostesc sunt "te iubesc". Nu reusesc sa articulez nimic altceva.

Doar aceste doua cuvinte "te iubesc". Incerc sa sugerez din priviri restul sentimentelor care m-au cuprins in timp ce tu ma strangi in brate si iti simt corpul cald langa al meu.

Deodata, in starea de liniste in care ne pierdem impreuna, privindu-te, privindu-ti mana ta cum se odihneste langa mine, pe mine, atat de calda... imi dau seama.

Realizez totul, ca si cum s-ar fi dat deoparte o perdea de pe mintea mea.

Imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp.

Si nu stiu cum sa exprim in cuvinte descoperirea, sa-ti explic atunci cand ma intrebi ce am.

Imi dau seama ca mainile tale sunt cele pe care le-am visat de cand eram copil. Mainile celui care stiam ca este pentru mine, al meu. Mainile pe care le asteptam si pe care le cautam pana acum in mainile care ma atingeau, pe care le vedeam sau pe care le strangeam pana acum...

Sunt mainile tale. Si am senzatia ca le cunosc de cand m-am nascut, de la primele mele amintiri. Sunt mainile pe care mi le doream. Imaginea idealizata a mainilor pe care le-am iubit in copilarie, a mainilor pe care le-am venerat atunci si pe care acum mi le aduc aminte cu sufletul strans, a celor care au simbolizat povestile de iubire cu Feti-Frumosi si printese care au trait fericiti pana la adanci batraneti.

E drept ca niste vorbe rele mi-au ciobit impresia asta cand am mai crescut... si m-au facut sa ma dau cu capul de pragul dur al realitatii... Nu le invinovatesc ca au aruncat o umbra asupra povestii frumoase care isi facuse loc in inima mea. Ce-i drept am fost intotdeauna de acord sa nu amagim copiii cu povesti prea frumoase si sa ii lasam nepregatiti pentru ce ii asteapta.

Dar, revenind la mainile tale....

Sunt perfecte... sau aproape perfecte. De la dimensiunea palmelor pana la forma unghiilor si miscarile degetelor. Sunt asa cum le visam ca vor fi. Asa cum imi doream sa fie mainile care ma vor atinge cand voi fi mare.

Sunt mainile pe care le asteptam de atata vreme.

Degeaba am incercat mai demult sa ma amagesc ca poate sunt doar un vis si ca ar trebui sa ma multumesc cu ce aveam. Instinctul a primat. A avut dreptate. Exista ceea ce imi doream fara sa stiu.

Ma uit din nou la mainile tale, neputand sa spun decat ca "te iubesc". Ma uit cu ochii in lacrimi. Si iti spun ca sunt lacrimi de fericire.

Sper ca stii. Alaturi de tine am plans numai lacrimi de fericire. Departe de tine sau dupa ce inchideam telefonul sunt alte povesti... dar poate ca nu e cazul sa ti le spun acum.

Trebuie sa stii doar ca te iubesc.