Din pacate, inapoi

A trecut vacanta.... cu avionul din Franta...
Ne-am intors, desi as fi vrut sa mai stam, o zi, o saptamana, un an, un secol, o eternitate...

Poate nu din cauza Parisului, ci din cauza ca eram cu tine. Numai noi doi, undeva in lume, singuri, liberi, indragostiti.

Cred ca as putea povesti mult sau multe...
Pe scurt, momente "memorabile" si amintiri punctuale:

• ploaia care ne-a udat fleasca in prima zi, dar si ninsoarea usoara
• alergatura pe strazi, "iti tragi sufletul mai incolo, nu vezi ca avem verde", "nu puteai sa-ti inchei sireturile bine de-acasa, sa nu mai stam acum sa pierdem metroul?" (btw - metroul lor m-a fermecat)...
• deux croissants au beurre et deux pains au chocolat - au boulanger - dimineata, bebe snorky care aduce bunatati in camera
• copilu' alergand porumbeii in toate locurile turistice
• le Tour Eiffel - aproape in fiecare zi - si un sarut la 12 noaptea sub jocul de lumini
• poze la miezul noptii langa arcul de triumf
• picturile lui Monet - fara comentarii. la fel si operele lui: Van Gogh, Renoir, Rodin
  
• Notre Dame si garguii de pe turnuri
• poze nocturne cu Champs Elysees
• le Louvre - superb, obositor, mi-a ucis bocancii si picioarele, sandwich-uri pe un pervaz din pasajul Richelieu....
• antichitati egiptene, antichitati egiptene, mai multe antichitati egiptene, antichitati din mesopotamia, babylon, sculptura franceza, italiana, pictura multa si mai mult frunzarita, Monalisa nu m-a fascinat cu zambetul ei, dar m-au cucerit multe altele...
• avioane multe, boeing 747, concorde, antice si din al doilea razboi mondial... bebe strumfy si ceilalti copii din muzeu incantati si cu zambetele pana la urechi
• peste 10 kg de dulciuri intr-un rucsac, in timp ce urcam spre Sacre Coeur, bine inteles in criza de timp
• soarele iesind din nori dupa o zi mohorata si un cer superb colorat deasupra Montmartre
• cea mai romantica plimbare nocturna cu vaporasul pe Sena
• shopping excesiv si timp pentru noi doi, pentru iubire si visare
  

A fost prima mea calatorie in afara granitei.
Am ramas visatoare pana acum... prima saptamana la serviciu pluteam. Si acum inca plutesc cand imi aduc aminte de vacanta.

Vreau sa vina vacanta, cu trenul din Franta... sau cu avionul BBU - BVA.


P.S.: Te iubesc!

On my way

Sometimes I feel like running, running away from the plain everyday stuff... running to a place with green grass, flowers and fresh air...

U told me one of these days, while we were listening to a song that you'd like to book a place in my heart... Well... I think my heart has already your name written all over it. It's a huge sold out or a no vacancy sign over it.


This morning i felt like walking... just walking. Nothing else mattered, nothing in this world.
I stopped caring, i just walked with my hands in my pockets, yawning, not even bothering to cover my yawn...
Me walking in the spring. Flowers blooming, green grass in front of the buildings, but this don't seem to matter anymore.
You're not here with me and all I can do is walk.
Where am I walking to? I don't know. But it doesn't really matter at all.
I hope I will find you at the end of this road...
And when I will get to my job, sit at my desk, in fact I will still be walking, continuously, trying to burn the time faster until you will be near me.

I love you. I have been loving you for some time until I could say it.

The count down and some feelings

Tocmai am vazut ca ceasul imi arata "11 days, 10 hours, 9 minutes, 8 seconds" pana la plecare....

Ma uit pe sub gene si zambesc. Ma simt de parca ar straluci soarele in interiorul meu.

De dimineata ma gandeam ca daca atunci cand vine toamna imi acoperi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau cu umbra ta... atunci cand vine primavara... ma intreb ce se intampla cu inima mea?

Oare se desfac de pe ea ca niste petale bucatile din umbra ta?

Si apoi inima mea arata ca un trandafir fotografiat in sepia?

Ma intreb uneori eu cine sunt? atunci cand sunt cu tine sunt cu totul altfel decat in fiecare zi.

Dar cand sunt sigura simt ca moare o parte din fata care e alaturi de tine.

Oare de ce simt ca se pierde ceva din zambetul meu cand raman singura? ca se pierde ceva din mine...

Supergirl

i'm a super girl.... and super girls don't cry..

you tell me i'm your supergirl. that just might be true. you give me the wings to fly, no reason to cry. i'm a fortress that opened its gates for you.

but i will never ever shout down the line or scream in your face or tell you to leave this place. how could i do this? you own this place, cause i'm your supergirl.

4 dimineata

Oare la cat incepe dimineata? La ora 5 expresia e clara "5 dimineata"... la fel si la ora 2 - "2 noaptea"... pentru ora 3 si 4 apar ambele variante... desi sunt mult mai impamantenite "3 noaptea" si "4 dimineata".... Sa inteleg ca dimineata incepe undeva intre orele 3 si 4...

Oricum ar fi varianta corecta, si la orice ora ar incepe de fapt dimineata... vreau doar sa iti spun ca la 4 dimineata nu pot decat sa ma gandesc ca sunt fericita ca sunt cu tine.
Chiar daca sunt prea obosita ca sa imi gasesc cuvintele si abia pot sa articulez un gand...
Te privesc si nu stiu ce sa iti spun. Iti privesc miscarile mainilor atat de ferme si precise, cum iti inchei nasturii, tragi fermoarele, legi sireturile. Ai o precizie nativa, e ceva predefinit in miscarile tale. Stiu ca urmatoarea miscare va fi exact cea necesara. Nici o miscare in plus, nici o miscare inutila, nici un strop de energie irosit, nici un cuvant in plus fata de strictul necesar. Si stau si te privesc admirativ in timp ce te imbraci pentru serviciu si ma intreb daca cumva stii ce gandesc.... Poate crezi ca inca mi-e somn si nu ma gandesc decat la faptul ca peste 15 sau 20 de minute o sa ma bag din nou in pat si o sa adorm inca 2 ore...
Sau poate crezi ca e prea devreme ca sa gandesc ceea ce gandesc... prea devreme ca sa simt cum imi pulseaza inima privindu-te pe tine...
Poate esti doar tacut si obosit pentru ca e 4 dimineata dupa o noapte prea scurta si prea dulce...

Ti-as spune multe...
dar mai degraba ti-as canta:

Conquistami inventami
dammi un'altra identità
stordiscimi disarmami e infine colpisci
abbracciami ed ubriacami
di ironia e sensualità

Dupa ce m-ai adus acasa am adormit si te-am visat...nu mai stiu exact cum, dar am zambit toata ziua, mi s-a spus ca m-am schimbat in bine, ca arat fericita. Oare tu iti dai seama ce efect ai asupra mea? Sper ca stii, sper ca o sa stii... Mi-ar placea sa vezi diferenta dintre ce am fost inainte si ce am devenit... E o diferenta ca de la o lacramioara, la un buchet de trandafiri... ca de la o libelula verzuie, la un fluture mare albastru....

Mi-e dor sa te strang in brate... fragmente de ganduri imi plutesc in minte...

you own me... you conquered me... you have a way with me...
i lay abandoned in your arms.
you can hold me, tear me apart, crush me, and i'll keep on looking in your eyes smiling, feeling all my love overflowing to you... but i know you won't do that... because you are warm and tender, strong and loving... now you are mine and i can only be yours.


azi, cand revin asupra gandurilor pe care le-am inceput luni...
azi te-am vazut.. ochii tai obositi erau subliniati de o linie rozalie, purpurie, liliachie inchis.... o culoare greu de definit... daca n-as fi stiut ca nu e bine sa saruti ochii, ti i-as fi sarutat de mii de ori...
si cand am iesit de la metrou si am vazut zambile roz - siclam pe o taraba am simtit ca trebuie sa fie ale mele... nu stiam de ce... era o atractie prea puternica, erau un "must have"... iar dupa ce mi-am cumparat un buchetel de zambile roz si mov asortatate mi-am dat seama ca regaseam in imaginea lor fragila amintirea ochilor tai obositi, amintirea privirii suave si a felului in care genele tale se arcuiau deasupra liniei rozalii lasate de noaptea prea scurta si de orele lungi de munca...
imi arunc privirea spre zambilele mele si parca surprind privirea ta blanda, dragostea mea...

Retrospectiva in miscare

A trecut februarie fara ca eu sa mai apuc sa scriu cateva ganduri... desi au fost multe care s-au invalmasit in mintea si inima mea...

Pot sa scriu cateva farame de ganduri aparute in timpul asta...

Asa ca de inceput de februarie...

O dulce toropeala, cuvintele "vom avea intotdeauna ziua de maine" care mi-au adus aminte de "we'll always have Paris" (Casablanca)... E-adevarat. Noi doi vom avea si ziua de maine, desi nu pot spune ca nu ma doare sufletul pentru fiecare zi pe care o petrec departe de tine.

Dupa al doilea week-end de februarie...

O zi tipica de luni dupa un week-end superb...cu o nunta...
cu noi doi dansand... plutind...
somn si lipsa de chef de munca... poate doar o cantitate considerabila de chef de visare...
un inbox cu cel putin 8 spamuri care promoveaza metode si produse de crestere pentru diverse lucruri...
La jumatatea zilei am primit un mesaj... "truly madly deeply"....
si eu sunt indragostita... atat de indragostita...

Dimineata cantam un refren
"i wish a falling star could fall forever...
and let's never stop falling inlove"
Si ma vad pe mine.. sperand sa fie adevarat.. "the falling forever"...
can i fall forever like a falling star? can i fall into you?

in apropierea lui 14 februarie mi-am dat seama ca toate inimioarele rosii, jucariile de plus, ciocolata si toate obiectele in forma de inima imi dau o stare de lehamite, ma lasa rece si imi dau de gandit...
ma intreb de ce ar avea oamenii nevoie de o zi anume ca sa ii arate celui de langa ei ca il iubesc, ca tin la el cu tot sufletul, ca isi doresc sa fie toata viata impreuna? ... ca vor doar sa il sarute la inceputul si la sfarsitul fiecarei zile... si dimineata, cand se trezesc, sa il gaseasca alaturi?
de ce trebuie marcata o zi in calendar ca sa primim o floare? de ce nu pot sa primesc ghiocei intr-o zi banala de marti sau miercuri, cand e un pic frig si ajung acasa cu urechile rosii si nasul inghetat? sau sa primesc o floricica de sezon intr-o zi cand ploua si in calendar nu se intampla nimic deosebit? genul de floare care ar spune "stii ca tin la tine... si ca vreau sa te vad zambind mereu?"... genul de floare care spune "stiu ca nu e o zi speciala pentru restul lumii, dar pentru mine e, pentru ca adormi tu in bratele mele"

m-am simtit agresata de toate inimioarele rosii cu "te iubesc" si "i love you"... de toate jucariile care parca vin ca un puhoi de pe rafturi si ma ataca, spunand "conformeaza-te, e valentines day si toata lumea face acelasi lucru, cumpara jucarii, inimioare, ciocolata si flori si se saruta"...

dar totusi de ce avem nevoie de o zi care sa ne aduca aminte de dragoste? de ce nu putem fi indragostiti in fiecare zi?
OK, recunosc, am luat si eu o lumanare rosie in forma de inimioara, dar o pastrez pentru un moment in care o sa imi strige de pe raft "aprinde-ma", un moment potrivit...
poate nu sunt eu o persoana normala, cu sentimente normale, care sa se entuziasmeze ca restul turmei in ziua de valentines day si poate nu sunt o persoana care sa reactioneze normal la mesajul acestei zile... desi cred ca nu sunt defecta, pentru ca de fiecare data cand imi suna telefonul si e el tresar si abia astept sa ii aterizez in bratele puternice si sa ma scufund in sarutul lui unic.

Imediat dupa aceasta zi....

O ninsoare de februarie... imi aduc aminte de puritate, de fulgii mari si de starea de fericire atunci cand le privesc dansul. Mi-as dori sa plutesc la fel ca ei, in pasi de dans pana langa tine... pentru ca de dimineata m-am trezit gandindu-ma la tine si cantand "you're simply the best, better than all the rest, better than anyone, anyone i've ever met"....

in sambata de la jumatatea lui februarie....

lipsa de chef pentru lucrarea de disertatie... totala lipsa de inspiratie pentru analizele diagnostic si strategii...
asteptandu-te pe tine... abia astept, nu pot sa stau locului... visez sa te strang in brate in jumatate de zi... 4 ore... 2 ore... o ora... in criza de timp... trebuie sa ma pregatesc... sa ma imbrac frumos... sa strang toate foile si cartile... un sfert de ora... ok... mai am timp sa scriu cateva paragrafe sau sa mai navighez pe net: ceva pe youtube, un blog, o banda desenata, un articol dintr-o revista...

imi aduc aminte de lucruri care n-au fost dar ar fi putut sa fie... si ma gandesc cum ar fi fost viata mea atunci... dar sunt imagini mai putin logice si mai mult pline de culori si de emotii, ca in vise...

ascult muzica si ma cuprinde o nostalgie... a vietii de la sfarsitul secolului 19 sau inceputul secolului 20, cand poate oamenii erau altfel si orasele erau mai linistite, cand viata curgea altfel si timpul trecea mai incet, nu ne grabeam spre nicaieri... o nostalgie a vremurilor trecute si a oraselor pierdute in fotografii vechi...

ascult "i am a rock"... si ma gandesc la vremea in care imi doream sa fiu "o insula"...
"I have my books
And my poetry to protect me;
I am shielded in my armor,
Hiding in my room, safe within my womb.
I touch no one and no one touches me.
I am a rock,
I am an island.
And a rock feels no pain
And an island never cries..."

Cat de departe par ele.. si totusi uneori atat de prezente in momente de tacere si de asteptare...


Asa a trecut februarie....

Si a venit 1 martie, sarbatoarea primaverii...
O zi superba din care merita sa-mi amintesc "Luna in camp" si un titlu de compunere care m-a facut sa zambesc si sa ma gandesc la tine... "O colosala iubire infinita"
Ce-ar putea sti un copil de scoala despre iubirea infinita? Oare eu ce stiam prima data cand am crezut ca ma indragostesc? Oare acum ce stiu in afara de faptul ca imi palpita sentimentele in fiecare fibra a fiintei mele?

Nu incerca sa definesti iubirea. Cel mult ea te defineste pe tine...