Retrospectiva in miscare

A trecut februarie fara ca eu sa mai apuc sa scriu cateva ganduri... desi au fost multe care s-au invalmasit in mintea si inima mea...

Pot sa scriu cateva farame de ganduri aparute in timpul asta...

Asa ca de inceput de februarie...

O dulce toropeala, cuvintele "vom avea intotdeauna ziua de maine" care mi-au adus aminte de "we'll always have Paris" (Casablanca)... E-adevarat. Noi doi vom avea si ziua de maine, desi nu pot spune ca nu ma doare sufletul pentru fiecare zi pe care o petrec departe de tine.

Dupa al doilea week-end de februarie...

O zi tipica de luni dupa un week-end superb...cu o nunta...
cu noi doi dansand... plutind...
somn si lipsa de chef de munca... poate doar o cantitate considerabila de chef de visare...
un inbox cu cel putin 8 spamuri care promoveaza metode si produse de crestere pentru diverse lucruri...
La jumatatea zilei am primit un mesaj... "truly madly deeply"....
si eu sunt indragostita... atat de indragostita...

Dimineata cantam un refren
"i wish a falling star could fall forever...
and let's never stop falling inlove"
Si ma vad pe mine.. sperand sa fie adevarat.. "the falling forever"...
can i fall forever like a falling star? can i fall into you?

in apropierea lui 14 februarie mi-am dat seama ca toate inimioarele rosii, jucariile de plus, ciocolata si toate obiectele in forma de inima imi dau o stare de lehamite, ma lasa rece si imi dau de gandit...
ma intreb de ce ar avea oamenii nevoie de o zi anume ca sa ii arate celui de langa ei ca il iubesc, ca tin la el cu tot sufletul, ca isi doresc sa fie toata viata impreuna? ... ca vor doar sa il sarute la inceputul si la sfarsitul fiecarei zile... si dimineata, cand se trezesc, sa il gaseasca alaturi?
de ce trebuie marcata o zi in calendar ca sa primim o floare? de ce nu pot sa primesc ghiocei intr-o zi banala de marti sau miercuri, cand e un pic frig si ajung acasa cu urechile rosii si nasul inghetat? sau sa primesc o floricica de sezon intr-o zi cand ploua si in calendar nu se intampla nimic deosebit? genul de floare care ar spune "stii ca tin la tine... si ca vreau sa te vad zambind mereu?"... genul de floare care spune "stiu ca nu e o zi speciala pentru restul lumii, dar pentru mine e, pentru ca adormi tu in bratele mele"

m-am simtit agresata de toate inimioarele rosii cu "te iubesc" si "i love you"... de toate jucariile care parca vin ca un puhoi de pe rafturi si ma ataca, spunand "conformeaza-te, e valentines day si toata lumea face acelasi lucru, cumpara jucarii, inimioare, ciocolata si flori si se saruta"...

dar totusi de ce avem nevoie de o zi care sa ne aduca aminte de dragoste? de ce nu putem fi indragostiti in fiecare zi?
OK, recunosc, am luat si eu o lumanare rosie in forma de inimioara, dar o pastrez pentru un moment in care o sa imi strige de pe raft "aprinde-ma", un moment potrivit...
poate nu sunt eu o persoana normala, cu sentimente normale, care sa se entuziasmeze ca restul turmei in ziua de valentines day si poate nu sunt o persoana care sa reactioneze normal la mesajul acestei zile... desi cred ca nu sunt defecta, pentru ca de fiecare data cand imi suna telefonul si e el tresar si abia astept sa ii aterizez in bratele puternice si sa ma scufund in sarutul lui unic.

Imediat dupa aceasta zi....

O ninsoare de februarie... imi aduc aminte de puritate, de fulgii mari si de starea de fericire atunci cand le privesc dansul. Mi-as dori sa plutesc la fel ca ei, in pasi de dans pana langa tine... pentru ca de dimineata m-am trezit gandindu-ma la tine si cantand "you're simply the best, better than all the rest, better than anyone, anyone i've ever met"....

in sambata de la jumatatea lui februarie....

lipsa de chef pentru lucrarea de disertatie... totala lipsa de inspiratie pentru analizele diagnostic si strategii...
asteptandu-te pe tine... abia astept, nu pot sa stau locului... visez sa te strang in brate in jumatate de zi... 4 ore... 2 ore... o ora... in criza de timp... trebuie sa ma pregatesc... sa ma imbrac frumos... sa strang toate foile si cartile... un sfert de ora... ok... mai am timp sa scriu cateva paragrafe sau sa mai navighez pe net: ceva pe youtube, un blog, o banda desenata, un articol dintr-o revista...

imi aduc aminte de lucruri care n-au fost dar ar fi putut sa fie... si ma gandesc cum ar fi fost viata mea atunci... dar sunt imagini mai putin logice si mai mult pline de culori si de emotii, ca in vise...

ascult muzica si ma cuprinde o nostalgie... a vietii de la sfarsitul secolului 19 sau inceputul secolului 20, cand poate oamenii erau altfel si orasele erau mai linistite, cand viata curgea altfel si timpul trecea mai incet, nu ne grabeam spre nicaieri... o nostalgie a vremurilor trecute si a oraselor pierdute in fotografii vechi...

ascult "i am a rock"... si ma gandesc la vremea in care imi doream sa fiu "o insula"...
"I have my books
And my poetry to protect me;
I am shielded in my armor,
Hiding in my room, safe within my womb.
I touch no one and no one touches me.
I am a rock,
I am an island.
And a rock feels no pain
And an island never cries..."

Cat de departe par ele.. si totusi uneori atat de prezente in momente de tacere si de asteptare...


Asa a trecut februarie....

Si a venit 1 martie, sarbatoarea primaverii...
O zi superba din care merita sa-mi amintesc "Luna in camp" si un titlu de compunere care m-a facut sa zambesc si sa ma gandesc la tine... "O colosala iubire infinita"
Ce-ar putea sti un copil de scoala despre iubirea infinita? Oare eu ce stiam prima data cand am crezut ca ma indragostesc? Oare acum ce stiu in afara de faptul ca imi palpita sentimentele in fiecare fibra a fiintei mele?

Nu incerca sa definesti iubirea. Cel mult ea te defineste pe tine...