Provocare

N-am mai scris de mult.... N-am mai reusit sa pun gandurile pe hartie... Ce comic suna... de fapt, n-am mai reusit sa pun gandurile in cuvinte pe ecran... pentru ca de mult nu mai folosesc hartia si creionul pentru a ma exprima...

Poate n-am avut inspiratie... poate n-am avut idei.... Poate n-am avut chef sa ma retrag in lumea cuvintelor... Poate am fost plina de viata si de bucurie pentru ca am vazut cat de frumos e sa traiesti in prezent, in realitatea palpabila, cat de minunata e prezenta unei persoane langa tine fata de frumusetea dulce a ideilor desperecheate din poezii sau proza...

Dar... am avut o noua cadere in tristete, in furia ascunsa indreptata impotriva intregii lumi si mai ales impotriva mea insami....
Mi-am demonstrat de prea multe ori ca as putea fi orice, ca as putea juca orice rol, ca as putea sa ma ridic la orice asteptari... ca as putea sa port orice masca si sa suport orice tristete ascunsa...

Dar m-am saturat... am nevoie de o provocare la un exercitiu de sinceritate!
Intai vreau sa provoc intreaga lume... pe toti, pe voi, pe noi.

Jos mastile, stimabililor! Voi toti, care va prefaceti ca sunteti fericiti, ca sunteti oamenii model din societatea model.
Jos masca! Jos zambetul fals si ranjit intins ca tusul proaspat pe coperta! Jos zambetul inexpresiv si privirea semi tampa si semi innegrita!

Va provoc. Jos mastile!... si sa ne masuram coltii si ghearele, sa ne intrecem, sa ne luptam in gesturi dure, in priviri ascutite si in vorbe dulci...
Sa ne luptam pana cand ne vom sfasia costumele, deghizarile, muschii si tendoanele. Sa ne luptam pana vom cadea cu totii la pamant si va triumfa linistea. Linistea care izvoraste din ramasitele noastre rasfirate de vulturi. Linistea si lumina care va dezvalui evanescent peisajul dezolant al luptei dintre noi.

Jos masca! Da, tu, cea care te uiti la mine cu ochi mari, din lumea ta de dincolo de oglinda... Te provoc la un exercitiu de sinceritate! Uita-te prin oglinda si spune-mi ce vezi, fara sa-ti feresti privirea! Uita-te la mine si spune-mi daca iti place ce vezi... daca iti place persoana asta care se complace in activitati care nu-i dau nici macar un vag sentiment de implinire, care accepta sa se conformeze, care desi moare de dorinta de a fi libera se complace intr-o existenta normala, cu haine office si cartele de pontaj... Spune-mi daca iti place persoana asta care pierde 71,42% din timp asteptand sa se apropie de implinirea dorintelor, asteptand o viata a ei, pe care sa si-o construiasca dupa modelul pe care il poarta in suflet si ganduri si vise....
Spune-mi daca te simti bine in pielea ei... a persoanei care e o parte copil, o parte femeie...
Ar trebui sa spui ceva.... doar in curand o sa implinesti un sfert de secol de cand o cunosti!
De ce taci? Te provoc sa spui ceva... da sau nu... macar atat... spune-mi... iti place ce vezi prin oglinda? Daca nu-ti place, fa ceva! Arata-mi ca nu merita sa imi pierd vremea visand, arata-mi ca e cazul sa lupt pentru dorintele mele, pentru dragostea mea, pentru viata care pulseaza in mine! Da-mi un motiv!

Am un motiv... Sunt indragostita... si asta ma face sa zbor. Imi da aripi si forta si imi deschide orizonturi. Dar realitatea, rutina saptamanala, obligatiile si responsabilitatile de adult reusesc sa ma intoarca pe pamant, sa ma inchida din nou in colivie, sa ma loveasca la fel ca un jet de apa rece peste ochi imediat dupa somn. As vrea sa dau jos masca, sa deschid colivia si sa zbor din nou...