Provocare

N-am mai scris de mult.... N-am mai reusit sa pun gandurile pe hartie... Ce comic suna... de fapt, n-am mai reusit sa pun gandurile in cuvinte pe ecran... pentru ca de mult nu mai folosesc hartia si creionul pentru a ma exprima...

Poate n-am avut inspiratie... poate n-am avut idei.... Poate n-am avut chef sa ma retrag in lumea cuvintelor... Poate am fost plina de viata si de bucurie pentru ca am vazut cat de frumos e sa traiesti in prezent, in realitatea palpabila, cat de minunata e prezenta unei persoane langa tine fata de frumusetea dulce a ideilor desperecheate din poezii sau proza...

Dar... am avut o noua cadere in tristete, in furia ascunsa indreptata impotriva intregii lumi si mai ales impotriva mea insami....
Mi-am demonstrat de prea multe ori ca as putea fi orice, ca as putea juca orice rol, ca as putea sa ma ridic la orice asteptari... ca as putea sa port orice masca si sa suport orice tristete ascunsa...

Dar m-am saturat... am nevoie de o provocare la un exercitiu de sinceritate!
Intai vreau sa provoc intreaga lume... pe toti, pe voi, pe noi.

Jos mastile, stimabililor! Voi toti, care va prefaceti ca sunteti fericiti, ca sunteti oamenii model din societatea model.
Jos masca! Jos zambetul fals si ranjit intins ca tusul proaspat pe coperta! Jos zambetul inexpresiv si privirea semi tampa si semi innegrita!

Va provoc. Jos mastile!... si sa ne masuram coltii si ghearele, sa ne intrecem, sa ne luptam in gesturi dure, in priviri ascutite si in vorbe dulci...
Sa ne luptam pana cand ne vom sfasia costumele, deghizarile, muschii si tendoanele. Sa ne luptam pana vom cadea cu totii la pamant si va triumfa linistea. Linistea care izvoraste din ramasitele noastre rasfirate de vulturi. Linistea si lumina care va dezvalui evanescent peisajul dezolant al luptei dintre noi.

Jos masca! Da, tu, cea care te uiti la mine cu ochi mari, din lumea ta de dincolo de oglinda... Te provoc la un exercitiu de sinceritate! Uita-te prin oglinda si spune-mi ce vezi, fara sa-ti feresti privirea! Uita-te la mine si spune-mi daca iti place ce vezi... daca iti place persoana asta care se complace in activitati care nu-i dau nici macar un vag sentiment de implinire, care accepta sa se conformeze, care desi moare de dorinta de a fi libera se complace intr-o existenta normala, cu haine office si cartele de pontaj... Spune-mi daca iti place persoana asta care pierde 71,42% din timp asteptand sa se apropie de implinirea dorintelor, asteptand o viata a ei, pe care sa si-o construiasca dupa modelul pe care il poarta in suflet si ganduri si vise....
Spune-mi daca te simti bine in pielea ei... a persoanei care e o parte copil, o parte femeie...
Ar trebui sa spui ceva.... doar in curand o sa implinesti un sfert de secol de cand o cunosti!
De ce taci? Te provoc sa spui ceva... da sau nu... macar atat... spune-mi... iti place ce vezi prin oglinda? Daca nu-ti place, fa ceva! Arata-mi ca nu merita sa imi pierd vremea visand, arata-mi ca e cazul sa lupt pentru dorintele mele, pentru dragostea mea, pentru viata care pulseaza in mine! Da-mi un motiv!

Am un motiv... Sunt indragostita... si asta ma face sa zbor. Imi da aripi si forta si imi deschide orizonturi. Dar realitatea, rutina saptamanala, obligatiile si responsabilitatile de adult reusesc sa ma intoarca pe pamant, sa ma inchida din nou in colivie, sa ma loveasca la fel ca un jet de apa rece peste ochi imediat dupa somn. As vrea sa dau jos masca, sa deschid colivia si sa zbor din nou...

Examene mici si mari

15 ianuarie

A fost ziua lui Mihai Eminescu...

Mi-am adus aminte destul de tarziu de ea. Si de cum era sarbatorita atunci cand eram la scoala...
Mi-am adus aminte de cum spunea proful de romana ca "daca stiti Eminescu, stiti toata literatura romana", de metafore si simboluri... de cat de multe am invatat pentru examenele de literatura si de cat de multe am uitat de atunci... Dar inca tin minte diferenta dintre timpurile verbale... Si cand ma gandesc la noi imi dau seama ca verbele la trecut nu au ce cauta aici...

Dar 15 de anul acesta a insemnat altceva...
A fost ziua celui mai greu examen. Nu credeam sa am vreodata asemenea emotii. Imi tremurau mainile si eram intr-o stare de agitatie disimulata.
Imi tremura mana pe clanta, cand am inchis usa in urma mea. Nu stiam cum o sa ies, cum o sa reactionez... cum o sa fiu dupa ce trec minutele incordate...

Dar, "a girl's gotta do what a girl's gotta do"...trebuia sa merg inainte, eroii nu sunt mai curajosi decat oamenii normali, dar sunt curajosi cu 5 minute mai mult...
Nu conta nota, nu conta decat sa treaca repede... cat mai repede....Sa vad ca s-a terminat...
Nu credeam sa treaca timpul atat de greu, sa se prelinga secundele in reluare, sa vad ca nu se mai misca secundarul... de parca pentru a-mi face in ciuda timpul se opreste...
Cel mai greu examen... dar a trecut... si acum ma gandesc la noi, la tine...
Tu, numai tu... si esti real... esti aici... esti visul meu dulce.

Inlove

As I remember from a song, someone said that "Love hurts"....
I have to disagree... If love hurts it's not love... And after all, it's not love that hurts, the pain it's just inside your mind, it's self inflicted and appears when you feel insecure of your love.

I think that somehow, all my blood has been replaced by a warm fluid substance, something that, if you cut open my bluish veins, I could define as love spilling from within me...



I guess it's true... we're innocent creatures, we've already washed away our stains in the fresh snow, and now, when they cut us open with their inquisitive looks and cold gazes, we start bleeding love.

We, the children of the nature, the ones who live among you, the ones who are different, the ones who smile without an apparent reason in the subway, the ones who still believe in happy endings, the ones who try saving the future of this earth... the ones that have a light in their eyes and warmth in their souls...
The children of the sun shining from under the skin, shimmering in our smiles, blooming in our eyes... The children of the moon and stars, barely seen under the semitransparent skin...
The children that have a certain glow, unseen by the others...
It's hard to find us if you're not one. We're the ones that get lost within words, songs, detached within the daily flow of people, in our own word, beneath the surface, inside our minds, where the love replaces our blood... and when it drips, it shows us the road to freedom...

un an nou, un inceput nou sau o noua continuare....

ne-am intors de la revelion tarziu, sau mai bine zis devreme... aproape rasarise soarele.
jaluzelele din camera ta proiectau un cod de bare luminos pe perete, pe sifonier si pe usa.
si ma gandeam ca este codul de bare efemer al momentului nepretuit...
eu te asteptam sub patura. aveam tricouri gemene si stiam doar ca vreau sa ma trezesc in fiecare zi cu tine, numai cu tine.
era bine acolo, sub patura ta, cu capul pe puisorii de perna pufosi, asteptandu-te. cred ca zambeam cand ai intrat in camera. nu stiu daca m-ai vazut... era totusi semi-intuneric...
mi-ar placea sa cred ca tot anul va fi la fel ca prima zi... cand am adormit si m-am trezit cu tine, cand imi sopteai "iubita mea", cand vibram in bratele tale cu tot sufletul meu...
inchid ochii si iti simt palmele, iti vad zambetul, buzele, ochii cu gene lungi, nasul, obrajii, urechile... te vad pe tine, asa cum imi place sa te privesc si sa fac desene abstracte cu degetele pe pielea ta...
ma gandesc la tine, la noi... visez ca va veni un timp in care vom fi mai aproape in fiecare seara si dimineata...
incerc sa iti explic intentiile din randurile care te-au speriat... incerc sa iti arat ca langa tine devin optimista, fericita.

m-am trezit in tricoul tau, cu parul incalcit de mainile tale, cu machiajul sters de saruturi, imbujorata de tine, relaxata de toropeala placuta a imbratisarilor tale...
m-am trezit si erai acolo. nu visam...
ti-am multumit ca m-ai gasit, mi-a parut rau doar ca m-ai gasit cam tarziu...
ti-am multumit ca ma faci sa ma simt printesa din povesti, ca ma faci sa plutesc...
te-am ridicat langa mine, acolo unde ajusesem in zborul meu, am incercat sa-ti arat magia pe care o trezesti in mine... si tu imi spuneai "iubita mea, dragostea mea"...

ma faci sa visez la o casa calda, cu ferestre mari si luminoase, cu draperii grele, cu o bucatarie mare si potrivita pentru experimentele culinare ale unui copil jucaus, cu perne pufoase si cuverturi moi, cu lumanari parfumate si pahare de vin rosu langa semineu, cu o muzica linistitoare plutind in jurul nostru....
ma faci sa visez mult, sa plutesc si mai mult si sa ma indragostesc din ce in ce mai mult....

ai putere asupra gandurilor, sentimentelor si actiunilor mele...
citesc poeziile spaniole, le traduc si ma regasesc in ele....


stau langa tine si astept.... leoaica tolanita la picioarele tale, torc si zvacnesc in somn, adulmecand urmatoarea ta dorinta, urmatorul tau sarut... asteptand sa ne vanam reciproc inimile, sa ni le devoram in lumina blanda a dupa-amiezilor sau a inserarii... mi-e foame de tine, mi-e sete de tine... sa nu ma intelegi gresit... nu mor de iubire, mor de tine, de urgenta atingerii pielii mele de mainile tale, mor de corpurile noastre, inconsolabil, murim ora de ora, unul prin celalat, in strigate, vorbindu-ne, murim in saruturi.... saruta-ma, musca-ma, incendiaza-ma... pentru ca am coborat pe pamant, doar pentru naufragiul ochilor tai de barbat in apa infinita din ochii mei de femeie.... am coborat si mainile mele s-au inchis pe pieptul tau ca doua aripi care si-au terminat calatoria....

iubirea mea....