In mainile tale

Eu si tu... suntem doar noi... e seara...
Sunt in bratele tale, pulsez, suntem calzi si singurele cuvinte pe care pot sa le rostesc sunt "te iubesc". Nu reusesc sa articulez nimic altceva.

Doar aceste doua cuvinte "te iubesc". Incerc sa sugerez din priviri restul sentimentelor care m-au cuprins in timp ce tu ma strangi in brate si iti simt corpul cald langa al meu.

Deodata, in starea de liniste in care ne pierdem impreuna, privindu-te, privindu-ti mana ta cum se odihneste langa mine, pe mine, atat de calda... imi dau seama.

Realizez totul, ca si cum s-ar fi dat deoparte o perdea de pe mintea mea.

Imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp.

Si nu stiu cum sa exprim in cuvinte descoperirea, sa-ti explic atunci cand ma intrebi ce am.

Imi dau seama ca mainile tale sunt cele pe care le-am visat de cand eram copil. Mainile celui care stiam ca este pentru mine, al meu. Mainile pe care le asteptam si pe care le cautam pana acum in mainile care ma atingeau, pe care le vedeam sau pe care le strangeam pana acum...

Sunt mainile tale. Si am senzatia ca le cunosc de cand m-am nascut, de la primele mele amintiri. Sunt mainile pe care mi le doream. Imaginea idealizata a mainilor pe care le-am iubit in copilarie, a mainilor pe care le-am venerat atunci si pe care acum mi le aduc aminte cu sufletul strans, a celor care au simbolizat povestile de iubire cu Feti-Frumosi si printese care au trait fericiti pana la adanci batraneti.

E drept ca niste vorbe rele mi-au ciobit impresia asta cand am mai crescut... si m-au facut sa ma dau cu capul de pragul dur al realitatii... Nu le invinovatesc ca au aruncat o umbra asupra povestii frumoase care isi facuse loc in inima mea. Ce-i drept am fost intotdeauna de acord sa nu amagim copiii cu povesti prea frumoase si sa ii lasam nepregatiti pentru ce ii asteapta.

Dar, revenind la mainile tale....

Sunt perfecte... sau aproape perfecte. De la dimensiunea palmelor pana la forma unghiilor si miscarile degetelor. Sunt asa cum le visam ca vor fi. Asa cum imi doream sa fie mainile care ma vor atinge cand voi fi mare.

Sunt mainile pe care le asteptam de atata vreme.

Degeaba am incercat mai demult sa ma amagesc ca poate sunt doar un vis si ca ar trebui sa ma multumesc cu ce aveam. Instinctul a primat. A avut dreptate. Exista ceea ce imi doream fara sa stiu.

Ma uit din nou la mainile tale, neputand sa spun decat ca "te iubesc". Ma uit cu ochii in lacrimi. Si iti spun ca sunt lacrimi de fericire.

Sper ca stii. Alaturi de tine am plans numai lacrimi de fericire. Departe de tine sau dupa ce inchideam telefonul sunt alte povesti... dar poate ca nu e cazul sa ti le spun acum.

Trebuie sa stii doar ca te iubesc.