De vara

in lumina farurilor tale, picioarele mele se proiectau lungi, pana in capatul strazii, spre scoala.... un pic oblice, de la lumina felinarului. atat de lungi, de sub rochita scurta, si fumurii.

asteptam in lumina farurilor tale, imbracata intr-o rochita albastra. o alta rochita albastra fata de cea de la prima intalnire.... asteptam sa ma urc langa tine si sa imi rezem palma pe piciorul tau.

nopti fierbinti de vara. tu esti mai cald decat aerul de afara. si ma lipesc de spatele tau gol pana cand tu iti schimbi pozitia ca sa dormi mai bine sau ca sa te racoresti si te dezlipesti de mine. spate in spate, tinandu-ne de mana adormim din nou dimineata in lumina blanda filtrata prin jaluzelele albastre.


te vad in sensul opus. eu blocata in trafic spre casa, tu conducand repede spre serviciu. iti fac cu mana pe geamul deschis. tu nu ma vezi, esti prea serios. te iubesc. iti scriu repede ca te-am vazut si ca te-as saruta. esti atat de serios uneori. si atat de dulce. nimeni nu m-a facut sa vibrez asa cum vibrez cand sunt cu tine.

Munca vs./& viata

Parafrazand titlul "vivir para contarla"..... incep sa ma intreb daca "vivir para trabajar o trabajar para vivir"? (in traducere libera "a trai pentru a munci sau a munci pentru a trai")

Daca e sa iau in considerare citatul tragi-comic care circula pe mail acum ceva vreme:
"Normal inseamna sa te imbraci in haine pe care le-ai cumparat pentru serviciu, sa conduci prin aglomeratie intr-o masina pe care inca o platesti, astfel incat sa ajungi la un serviciu de care ai nevoie pentru a plati hainele, masina si casa pe care o lasi goala toata ziua ca sa-ti permiti sa traiesti în ea."

Atunci chiar recunosc in el viata normala a majoritatii, care merge zilnic la un "scarbici" pe care de cele mai multe ori il uraste, pentru a castiga un salariu care sa permita obtinerea unui credit pentru o masina mai buna, o casa / un apartament, si, de ce nu, pentru niste haine mai de firma. Pe care, bine-nteles le foloseste pentru a merge la acel serviciu cu ceva pretentii si cu ore suplimentare.


Un mail de la un prieten disparut de mult de pe mess imi clarifica motivele disparitiei: munca intr-o companie multinationala de mare prestigiu, declarata unul dintre cei mai buni angajatori ai anului 2007.

Zice ca e mult, under pressure. Cu timp pentru nimic, fara filme, carti sau iesiri, fara sa stie ca a venit vara si ca in curand o sa si treaca. Cu viata la munca (12 din 24), acasa pentru spalat, somn si plecat la serviciu.

Cu un "timbilding" pe care nu-l asteapta nimeni cu placere, pentru ca "muta echipa in spatiul intim al pseudo-libertatii din afara biroului", ca "o forma de indobitocire", avand in vedere ca "la birou suntem un simulacru de echipa iar in timpul liber trebuie sa consolidam ceea ce simulam la birou", citand mesajul lui, incheiat cu niste intrebari retorice:
"Ma intreb, in viitor, copiii angajatilor vor fi crescuti de colegii de munca? Va veni sefu sa asiste la nasteri sau la inmormantari. Vor fi petrecute in mod aleator cu diversi colegi de munca pt a creste coeziunea echipei?"


Si am momente in care ma intreb de ce oare ma trezesc devreme in fiecare zi (lucratoare) si de ce trebuie sa plec de langa tine in diminetile de luni... de ce trebuie sa imi fac curaj sa ma pregatesc de plecare cand tot ce imi doresc este sa raman langa tine, sa dorm cu capul pe bratul tau si sa ma invelesc cu caldura ta...

Vreau sa muncesc ceva care sa imi faca placere... Vreau ca munca sa nu mai fie o corvoada zilnica, un fel de pedeapsa pentru ca am terminat scoala si n-am altceva de facut decat sa ma trezesc dimineata, sa ma imbrac frumos si sa vin la birou.... Vreau sa traiesc in timp ce muncesc....(pentru ca recunosc ca fara munca viata ar deveni plictisitoare... dupa un timp mai lung fara activitate... la fel ca in vacantele de vara, cand dupa 2 luni parca imi doream sa inceapa scoala)