luni, 30 iunie 2008

De vara

in lumina farurilor tale, picioarele mele se proiectau lungi, pana in capatul strazii, spre scoala.... un pic oblice, de la lumina felinarului. atat de lungi, de sub rochita scurta, si fumurii.

asteptam in lumina farurilor tale, imbracata intr-o rochita albastra. o alta rochita albastra fata de cea de la prima intalnire.... asteptam sa ma urc langa tine si sa imi rezem palma pe piciorul tau.

nopti fierbinti de vara. tu esti mai cald decat aerul de afara. si ma lipesc de spatele tau gol pana cand tu iti schimbi pozitia ca sa dormi mai bine sau ca sa te racoresti si te dezlipesti de mine. spate in spate, tinandu-ne de mana adormim din nou dimineata in lumina blanda filtrata prin jaluzelele albastre.


te vad in sensul opus. eu blocata in trafic spre casa, tu conducand repede spre serviciu. iti fac cu mana pe geamul deschis. tu nu ma vezi, esti prea serios. te iubesc. iti scriu repede ca te-am vazut si ca te-as saruta. esti atat de serios uneori. si atat de dulce. nimeni nu m-a facut sa vibrez asa cum vibrez cand sunt cu tine.

Niciun comentariu: