Idei pasagere in halta unui tren de noapte

Dragul meu drag,

Mi-e greu sa imi exprim toate sentimentele. Poate si pentru ca a trecut ceva vreme de cand nu le-am mai transpus in cuvinte... sau poate pentru ca mi-e frica de cum vor suna ele spuse cu voce tare.

De unele imi dau seama ca mi-e frica sa le si gandesc. Dar, in acelasi timp, cand ideea germineaza in adancul meu, imi apare un suras pasager si vad in viitorul meu proiectii ale gandurilor in spatele carora ma ascund si pe care abia le conjug in prezent.

Fara tine, ma invart in camera mea, ca un leu captiv intr-o cusca prea mica, sau, poate ca un copil nenascut in pantecele cald al mamei, ascultand melodii mai vesele sau mai triste, dar care ma duc cu gandul la tine, la serile in care iti priveam ochii si iti sorbeam buzele.

Mi-e teama. Mi-e foarte teama de mine. De ce as putea face si mai ales de ce nu as putea sa fac. Mi-e teama ca provoc suferinte, ca le alin, ca ma implic si ca sunt detasata. Mi-e teama ca am devenit dependenta, ca ma ancorez in prea multe puncte fixe. Mi-e teama si sa imi continui deriva spre ape tulburi, incetosate si inca neexplorate.

Asta pentru ca am aflat...
Undeva in mine traiesc un diavol si un inger. Si fiecare din ei uneori striga si alteori sopteste incet.
Ii observ cand atitudinea mea sfideaza si arunca in aer versurile "i'm never gonna be nobody's wife" sau cand visez cu ochii deschisi la o bucatarie in care sa imi dezlantui forta creativa.
Ii observ cand imi doresc fericirea celor din jur si cand arunc cu otrava unor cuvinte grele in cei pe care ii iubesc mai mult.
Ii ghicesc cand ma arunc in depresii adanci si cand ma las purtata de valuri de optimism.
Ii cunosc dupa ce dau tot ce e mai bun in sufletul meu, toata caldura si tandretea, dar si dupa ce mi-am incheiat un volum cu mesajul "da-mi iban-ul si cnp-ul tau sa iti transfer restul de bani".

Dar care e ingerul si care e demonul? Care dintre ei e cel mai iubit? Care dintre ei e cel mai dispretuit?
Se spune ca sub piele toti suntem la fel... Oare eu angelica sunt la fel ca eu demonica? Acelasi sarut? Acelasi trup, cu aceleasi miscari si aceleasi tresariri senzuale?
Sau poate diferente subtile ar putea sa iti arate cine sunt in clipa respectiva?


Desi stiu ca ideile "la mana a treia" isi pierd din consistenta, citind un roman "usurel" am dat peste un pasaj interesant:
"Groaza la (Arthur) Machen este foarte subtila. Depinde in mare masura de asocierea de idei. De conjunctura de idei. De capacitatea de a le imbina. Dumneavoastra puteti sa nu asociati niciodata doua idei in asa fel incat sa produca groaza fiecare dintre ele, si astfel sa nu simtiti groaza toata viata. Dar puteti trai si in miezul groazei daca aveti ghinionul sa asociati neincetat ideile potrivite."
Totusi, o privire angelica nu poate ascunde ceva care sa iti starneasca groaza? Care sa te indeparteze rapid?
Oare ar exista ceva in mine care impreuna cu chipul meu sa te ingrozeasca?

Oare as putea sa te alung, ca pe un vis in clipa in care suna ceasul sau rasare soarele pe fata mea si deschid brusc ochii?

Mi-e frica, mi-e frica sa vocalizez anumite ganduri, mi-e teama sa le gandesc, sa le dau trup, pentru ca isi vor lua si viata si vor pleca aiurea, hoinarind, calcand cu pasii lor marunti peste firavele tulpini ale sentimentelor care izvorasc din mine.

Vreau sa ma ascund. In pantecele cald al mamei, in patul meu pufos, in bratele tale...
Ascunde-ma in tine, nu ma lasa doborata de ganduri. Ascunde-ma de mine, atat de bine incat numai tu sa ma gasesti, daca ti se va face vreodata dor de mine...

Dragul meu drag, scrisoarea asta e menita sa fie inchisa intr-un sertar. Sa o gasesc atunci cand fac ordine in lucrurile care s-au adunat peste ani... si sa imi aduc aminte de ea ca prin vis... Cu nostalgii sau cu bucuria ca am rezistat.

Scrisoarea asta, care poate nici n-ar fi trebuit sa ti-o adresez, pentru ca ea imi este adresata mie. Incercarea de a scapa de niste temeri, de a le exterioriza pe o hartie pe care apoi o voi indoi si imi va tremura mana atunci cand ma voi gandi sa o rup sau sa o ard... voi ezita de cateva ori, pana cand o voi inchide intr-o cutie cu amintiri. Cand o voi gasi, o sa surad vesel sau trist, o sa te chem sa ti-o citesc sau o sa mi se umezeasca ochii.

O scrisoare garnisita cu mii de saruturi si cu o dulce neliniste...