Sa conjugam idei

Am avut parte de niste discutii cel putin interesante, in care mi-am dat seama ca nu stiu ce cred, ce simt si ce sper.

De fiecare data cand iau cate o decizie, raman cu gustul dulce acrisor al sentimentului ca nici o alegere nu-mi apartine in totalitate. Ca nu mi-am ales singura drumul in viata, ci ca el ma alege si ma trage spre o anumita directie nedefinita inca. Uneori ma revolt, dar de cele mai multe ori las lucrurile sa curga, ca un fluviu, sa se aseze, pentru ca e mult mai comfortabil sa imi asum un succes sau sa pot arunca o nereusita in responsabilitatea "destinului".

E mult mai simplu sa spun ca nu stiu ce sa aleg si sa las conjunctura sa aleaga pentru mine. Sa ma arunce sau sa ma impinga usor spre "da" sau "nu".

Cineva spunea ca viata e facuta din marile alegeri, care la randul lor sunt determinate de alegerile mai marunte, care de asemenea sunt determinate de alegerile din fiecare clipa.
Eu nu le fac, eu ma las purtata de inertie, ma abandonez si ma revolt doar in tacere.

Ma ascund in spatele cartilor, in spatele copertilor opace. Acolo ma regasesc si ma pierd printre zeci de personaje discrete si in complicitate cu tacerea mea. Acolo imi creez dialoguri, imi generez vieti paralele, gasesc bucurii si tristeti, iubiri si dezamagiri, traiesc scene complexe si imi compun si regizez intamplari.

Ma ascund in spatele muzicii, in spatele desenelor si al cuvintelor generale, in spatele a orice ma poate ascunde. Am invatat sa ma ascund foarte bine de mine, sa ma eschivez si sa ma retrag incet incet din existenta mea.


Si, de cele mai multe ori, cand nu mai stiu ce sa fac, ma apuc de conjugat idei, de analizat si de compus teorii.

Conjug ideile si sentimentele in speranta ca voi reusi sa le inteleg sau sa le modific. Conjug sentimentele. Am trecut de la "iubesc" la "iubeam" si apoi la "am iubit".
Nu indraznesc sa conjug viitorul. Cel mult un prezent simplu. Si intotdeauna un conditional-optativ, prezent sau perfect.

Gramatica am uitat-o de mult... Imi aduc aminte numai ce imi place sau ce ma ajuta.

Sunt egoista. O stiu prea bine. Am aflat-o si singura, am afirmat-o, mi s-a si spus, mi s-a si demonstrat, mi s-a si criticat, mi s-a si acceptat.

"Asta sunt. Nu pot sa ma schimb" - replica mea generala. Si, egoista fiind, stiu ca nu vreau sa ma schimb, dar vreau sa ii schimb pe ceilalti.


Fac nenumarate greseli. Mi le asum, mi le neg, mi le critic, mi le apar, mi le urasc, mi le iubesc in mod nedefinit...
Invat din ele sau le repet in mod obsesiv...



Intotdeauna contradictorie, de altfel, cu obsesia fatetelor si a dualitatii....
Cautand mereu imbinarea perfecta a doua sau mai multe aspecte diferite...