Scrisoare catre un prieten imaginar

Scumpul meu prieten,

Intotdeauna mi-am dorit sa pot incepe asa o scrisoare. Ii da o nota de vechime, de secol 19 tarziu, un strop de "je ne sais quoi" si o senzatie de apropiere departata.
Conceptul de prieten oricum este relativ, avand in vedere ca daca vreau sa respect definitia general acceptata, nu pot sa afirm ca am macar un "prieten", care sa ma cunoasca asa cum ma cunosc eu si cu care sa imi impartasesc absolut toate gandurile, dar te rog sa imi permiti aceasta forma de adresare.

Deci, scumpul meu prieten,

de fapt iti scriu din motive pur egoiste, pentru a ma elibera de anumite ganduri sau tristeti, sau pur si simplu pentru a-mi umple timpul.
Acum ma aflu intr-un moment foarte ciudat al vietii mele.
Iti scriu din miscare, privind pe fereastra trenului si pierzandu-ma in orizontul verde al campurilor. Vor urma dealuri si munti si ma voi pierde si regasi in lumina blanda a soarelui de vara.
Voi ajunge in bratele singurilor oameni care ma iubesc neconditionat. Si care ma asteapta si ma vor astepta mereu langa ei, convinsi ca alaturi de ei reusesc sa fiu libera si sa le impartasesc tot ce ma framanta.
Si pentru ei iau masca fericita, implinita, bucuroasa si mereu zambitoare si vorbareata.

Dar ma surprind oglnidita in geamul trenului, cum prin privirea mea trista se oglindesc copaci, case, vai, dealuri si stanci, privirea mea trecand dincolo de toate, undeva, intr-un spatiu atemporal.

Si atunci ma surpind gandindu-ma la toata iubirea pe care am oferit-o, pe care am irosit-o, pe care am ascuns-o si am negat-o. Ma surprind amintindu-mi detailii vechi, din adolescenta uitata sub tristete; detalii noi, din ultimele "aventuri" ale imaginatiei; detalii nedefinite, din sperantele de viitor si detalii foarte adanc trasate in trecutul meu mai mult sau mai putin indepartat.

Curand voi ajunge. Deja zambesc, pentru ca doua zile ma voi rupe de tot; voi fi din nou linistita, pura, fara sentimente obscure. Doar eu si ai mei, eu si sentimente legate numai de soarele bland de munte, de pajistile verzi, de padurea care se intinde pe versanti, de florile multicolore...


Acum, scumpul meu prieten, scriu din amintire gandurile pe care le indreptam spre tine in timp ce ma rasfrangeam la soare, cu ochii inchsi si bratele desfacute spre lumina.

Ma gandesc la tine, la toate conversatiile noastre aproape nesfarsite, in care ma simt inteligenta si incredibil de proasta, fericita si nespus de trista, egoista si extrem de daruita celorlalti, implinita si de asemenea, ciuntita....

Imi aduc aminte de cuvintele tale, cand ma faceai sa zambesc sau sa plang si parca mi-e dor sa iti povestesc tot ceea ce simt. Dar totul e efemer, la fel ca zborul unui fluture. Acum gandesc ceva, iar in urmatoarele minute, deja am trecut la o alta stare, la un alt torent de sentimente.

Ai puterea de a ma face sa ma simt cand pe culmea unui munte, cand pe in fundul abisului. Ai puterea de a ma face sa plang fara sa-ti dai seama, ai puterea sa imi dai aripi, cu un simplu cuvant. De fapt, eu ti-am dat puterea asta, lasandu-ma descoperita in aparare, cu garda jos, devenind din nou vulnerabila, asa cum am promis ca nu ma voi mai lasa niciodata.

Eu, vrajita de o voce, de o privire, de o atingere sau de niste cuvinte spuse, mi-am permis sa imi deschid portile, sa ma las citita si privita in esenta. Mi-e greu sa recunosc ca am devenit vulnerabila, ca imi las sufletul sa fie modelat ca o plastilina. Mi-e greu sa accept ca sunt influentabila, usor dependenta si un pic mai mult desprinsa de realitate.

Nu vreau sa te plicitsesc cu gandurile mele sau sa iti adun ganduri pe cerul tau senin. Doar mi-era dor sa iti vorbesc. Si simt ca vorbesc cu tine si in clipele in care impartim o tacere, si in cele in care umplem spatiul cu fraze mai mult sau mai putin criptice.


Acum, deja zilele de vacanta s-au terminat, m-am intors, la gandurile vechi, la tacerile vechi, la intrebarile complicate si sentimentele incalcite.

Dar despre ele, inca nu am prea multe idei... asa ca le voi dezvolta in urmatoarea scrisoare.


Cu nesfarsite ganduri si cu tot sufletul,

Julie