Surprinzator

M-am oprit inainte de o nunta. Un pic ingandurata, trista si meditativa...

Dar, mi-am ridicat privirea, am zambit, am devenit o prezenta frapanta, in rosu aprins, ascunzandu-mi gandurile in spatele unei batai ample din gene si a unui "monalisa smile".
Am pasit increzatoare si am intrat. Nu credeam ca un decor de poveste sa ma poata impresiona atat de mult: trandafiri si orhidee, panglici, matase, doi miri ca doua papusi din cutiile muzicale, perfecti, frumosi, fericiti....

Probabil ca nu ma opresc din zambit pentru ca in subconstient mi-a ramas intiparita fraza "nu te opri niciodata din zambit pentru ca nu stii cine s-ar putea indragosti de zambetul tau"....
Dar, cert e ca din visarea mea m-a intrerupt o invitatie la dans... Un dans frumos, dar melodia e undeva departe, in ceata... Un dans dupa care a urmat altul, si altul si altul.... cu aceeasi palma calda invitand, cu aceeasi strangere in brate dulce, cu acelasi glas povestind si intreband acele mici "nimicuri" care intr-un final te caracterizeaza...

Un zambet bland, o privire de chihlimbar, o mana calda si un brat ferm, apoi o plimbare in noapte si o imbratisare... din care nu m-am putut desprinde. O imbratisare in care stiam ca merita sa raman, macar pentru o clipa, macar pentru un minut, macar pentru a sti ce as fi avut de pierdut daca m-as fi desprins...

Un ultim dans, apoi o plimbare de mana, fara directie, fara vorbe, sau cu vorbe, dar mult rarefiate...

Doua zile trec absurde, cu somn, refacere, munca, discutii usoare prin mijloace moderne de comunicatie...

Revedere spectaculoasa, caleasca asteptand, trandafir rosu, usi deschise, scaune tinute, vorbe frumoase, maini mangaiate, imbratisari protectoare si dulci, saruturi unicat si a doua zi buze purpurii...

Un "morning, princess" la prima ora, plimbari nocturne, palme calde si brate invaluitoare, gesturi cavaleresti, vise imbratisate, buze apetisante...

Un zambet care ma ucide si ma face sa visez, cele mai frumoase saruturi de pana acum, cele mai ocrotitoare brate, copilarii cu inghetata, mangaieri dulci, cuvinte de alint si dependenta... din ce in ce mai multa dependenta...

N-as fi crezut ca mi se poate intampla, ca voi lasa sa mi se intample... si totusi... ma vad plonjand in sentimente, aruncandu-ma fara sa ma gandesc la consecinte, desi uneori privirea mi se umbreste si ma opresc din zambit.
Si atunci, ma intreaba ce s-a intamplat. Nici eu nu stiu... poate acea frica de a fi fericita, de a accepta ca poate sa fie bine si fara sa apara ceva rau...


O sa incerc sa vad partea minunata a vietii, ca doar frumusetea e in ochii celui care priveste, nu?