In scurtul moment dintre inchiderea si deschiderea pleoapelor din reflexul normal sau exacerbat de administrarea unor substante extrem de legale si de utile, sub sau in afara influentei unor alte substante interzise in anumite culturi, se pot intampla nenumarate lucruri care sa te schimbe.
Mai ales atunci cand sunt eu si trec de la o extrema la alta... de la abisul pesimist, in care nimic nu are rost si nu merita, la optimismul debordant, unde parca stiu ca o sa am casuta mea, si eventual o familie, daca nu, macar o fetita blonda, cu ochi albastri si parul carliontat si pufos (as putea sa accept si ideea de baiat, dar inca ma mai gandesc)... si ca o sa vizitez lumea si o sa am ce povesti cand o sa fiu batrana...
Trec de la momente in care nu stiu ce vreau si nu inteleg de ce nu ma pot gasi eu pe mine...la momente in care pulseaza viata in inima mea.
Si cand am mangaiat-o pe mama si i-am spus "e 11.20. te pup si plec", de fapt, imi doresc sa fi stiut ca ii spun "te iubesc si iti multumesc". Ea mi-a raspuns somnoroasa "ia-ti cheile si vezi, incuie si jos cand te intorci"... si ma simteam de parca mi-ar fi spus ca ma iubeste.
In cele doua minute in care am stat pe trepte asteptandu-te, sub copaci, privind luna aproape plina si ascultand linistea intrerupta doar de greieri, simteam cum mi se ascut perceptiile.
Iar cand te-am luat de mana stiam ca am pasit intr-un univers paralel, in care nu trebuia sa ma duc a doua zi la serviciu, nici sa ma intorc acasa.
Ai reusit sa ma topesti, ca pe o bucata de ciocolata stransa in pumn. Si am uitat de toate framantarile, de toate resentimentele si intrebarile: gustul seminecunoscut al tuturor "oare cum ar fi fost daca?", toate "de ce a fost asa?", "unde-as fi ajuns daca eram altfel?", toate intrebarile legate de istoria antica sau moderna a vietii mele...
Si acum, ating copertile cartilor si parca sunt iar departe, de mana ta, deasupra problemelor, intr-o "out of body experience" din care nu vreau sa ma desprind.
Le-as multumi tuturor celor care mi-au atins viata si mi-as dori ca ei sa stie ca daca le spun: "hey", "common", "scuze", "vin tarziu", "vrei sa te ajut", "mi-e dor sa te vad", "o sa fii bine", "nu e grav", de fapt le spun "va iubesc", "mi-e dor de voi", "fara voi nu pot sa exist" si chiar "mai tine-ma un pic in brate, nu-mi da drumul"... si tot ce poate n-am fost in stare sa spun la momentul potrivit...
Mi-as presara gandurile in vant, sa pluteasca usor, ca niste petale, sa ajunga la cei la care nu pot sau nu stiu cum sa ajung, sa raspandeasca frumusetea care infloreste uneori in mine.
À toi,À la petite fille que tu étais,
À celle que tu es encore souvent,
À ton passé, à tes secrets,
À tes anciens princes charmants...
Atom Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu